Azi e randul meu

Azi e randul meu la scris. Si daca bine am inteles cu ce se mananca blogul, voi scrie despre nimic si mai ales voi pune bold pe partea in care relatez (de la fata inimii) despre viata mea fara importanta si lucrurile marunte care mi se intampla. Asta a fost intelegerea cu Sugar Kane. De fapt nu asta a fost intelegerea, dar nu pot sa ii rezist. Intelegerea a fost ca io ii fac blogul si ea o sa scrie. Sau nu?
(pauza, ca ma gandesc daca are rost sa pun diacritice sau nu)
Banuiesc ca asta e momentul in care introduc in poveste personajele imaginare. Nu-i asa? Cele pe care o sa le citez in „post”-urile mele de acum incolo. Adica „ieri am fost cu G. si cu V. la Mall…”. In traducere „sunt singura, nu am prieteni, nu ies, nu am viata sociala”…
(nu pun diacritice)
Pai? Daca o sa pun ideile si gandurile mele in „gura” personajelor imaginare, o sa dau altfel pe display, nu? Colegii de bloguri o sa ma priveasca altfel. Si, oricum, din spatele tastelor, „I’m the queen of the world”. Ca daca o sa tot bag „Io cred ca…” sau „Parerea mea…” intru la banuieli.
(pauza sa imi arunc guma, ca deja nu mai are gust)
Asadar, in zi de marti incep ping-pong-ul boolean cu Sugar Kane. Un post ea, un post eu. Oricum, ceea ce scrie ea e mult mai interesant si mai bine structurat. Nu zic ca-s proasta. Dar ma pierd in idei, ca Morometzii in multime dupa ai lor oameni…
(ma uit peste post. Hai ca nu e asa rau)
Data viitoare promit sa nu pun poze.

1Q TOM

Luni in drum spre serviciu

I hate Mondays! Eu si motanul din Shreck... avem o problema: I hate Mondays!... desi eu nu pot s-o zic cu accentul lui Banderas… Oricat mi-as da silinta sa fiu bine dispusa, sa-mi fac chef de treaba, de viata, de orice, lunea nu merge nica... A dracului treaba, lunea toata lumea parca-i lovita cu leuca-n cap...isi parcheaza masinile de parca le-a aruncat cineva din avion, se-mpiedica, se burzuluiesc la lume din nimic... Si daca ceva trebuie sa functioneze ca sa-ti poti tu face treaba, atunci sigur n-o sa functioneze!
Totul a inceput bine azi… Cat pe-aci sa raman prizoniera in tramvai, pentru ca acesta in care m-am urcat eu era dotat cu sistem dublu de usi: cel clasic, plus doua babe, care stateau fix in cadrul usii, in fiecare statie dandu-se la o parte cat sa treaca printre ele doar doua persoane, apoi reveneau senine in pozitia umar-la-umar. Probabil aveau ele un sistem de calcul special care le spunea cati calatori urca si cati coboara la fiecare statie. Mai bine le-ar fi spus numerele la loto, sa aiba ce lasa nepotilor…
Cobor pana la urma si-o iau grabita pe esplanada renovata de curand cu pavele in doua culori, modern si estetic si bland cu tocurile mele. In mijlocul esplanadei, mai-mai sa raman tintuita locului cautandu-mi plombele pe jos: nenii aia de abia au terminat de pus pavelele se ocupau acum cu spartul lor fix in mijloc. Cu pickhammer-ul. Ca sa descopere o gura de canal. Pe care tot ei o acoperisera.
Dupa un scarpinat in cap si doua cruci ma urnesc din loc ca doar mai am pana la serviciu, si sigur azi ma mai asteapta cateva surprize. Prima ma astepta la 50 de metri mai incolo. Cat am asteptat la semafor, am avut parte de un spectacol inedit: un instructor de scoala auto chinuindu-se in cel putin 20 de manevre inainte-inapoi sa parcheze masina paralel cu bordura. (Era singur in masina de scoala auto, peste 50 de ani…) Sa presupun ca nu era obisnuit cu pedalele din stanga, cu volanul?...
La serviciu ma astepta frigul. S-a defectat centrala.
Lunea nici iarba nu creste! Clar. I hate Mondays! Prefer martea. Or fi trei ceasuri rele, da's numai trei!

Citizen Sugar Kane

EDITARE TARZIE: Venind de la seviciu
Aproape de casa deja, fara evenimente care sa-mi asalteze sensibilitatea. Dar ziua nu se terminase inca.
La doua blocuri distanta de cel in care locuiesc, o mana de pustani pasionati de jocuri pe computer si folosind un hibrid de limba romana ce mi-a facut urechile sa se cabreze. Un fel de limbaj abracadabrant de messenger si jocuri. N-am inteles mai nimic decat ca unul se dadea expert si ceilalti il ascultau si-l aprobau. Totul era sa rasuceasca frazele cat mai ininteligibil. Pana ce a atins apogeul : "Da' poti sa si mori pana sa ramaii in viata!" Pai, nu?