Azi e randul meu

Azi e randul meu la scris. Si daca bine am inteles cu ce se mananca blogul, voi scrie despre nimic si mai ales voi pune bold pe partea in care relatez (de la fata inimii) despre viata mea fara importanta si lucrurile marunte care mi se intampla. Asta a fost intelegerea cu Sugar Kane. De fapt nu asta a fost intelegerea, dar nu pot sa ii rezist. Intelegerea a fost ca io ii fac blogul si ea o sa scrie. Sau nu?
(pauza, ca ma gandesc daca are rost sa pun diacritice sau nu)
Banuiesc ca asta e momentul in care introduc in poveste personajele imaginare. Nu-i asa? Cele pe care o sa le citez in „post”-urile mele de acum incolo. Adica „ieri am fost cu G. si cu V. la Mall…”. In traducere „sunt singura, nu am prieteni, nu ies, nu am viata sociala”…
(nu pun diacritice)
Pai? Daca o sa pun ideile si gandurile mele in „gura” personajelor imaginare, o sa dau altfel pe display, nu? Colegii de bloguri o sa ma priveasca altfel. Si, oricum, din spatele tastelor, „I’m the queen of the world”. Ca daca o sa tot bag „Io cred ca…” sau „Parerea mea…” intru la banuieli.
(pauza sa imi arunc guma, ca deja nu mai are gust)
Asadar, in zi de marti incep ping-pong-ul boolean cu Sugar Kane. Un post ea, un post eu. Oricum, ceea ce scrie ea e mult mai interesant si mai bine structurat. Nu zic ca-s proasta. Dar ma pierd in idei, ca Morometzii in multime dupa ai lor oameni…
(ma uit peste post. Hai ca nu e asa rau)
Data viitoare promit sa nu pun poze.

1Q TOM